Ocazie unică de întoarcere în timp printr-un singur cuvânt: PERSIA, cu istoria sa de peste 4000 de ani, una dintre cele mai vechi şi bogate culturi din lume, cu legendele şi poveştile Seherezadei care ne-au încântat copilăria, cu oameni ospitalieri, oraşe pline de istorie, unele aflate pe celebrul „drum al mătăsii”, cu monumente şi vestigii care vă vor transpune în trecut, imaginându-vă puternicele regate ale mezilor şi perşilor, pe Alexandru cel Mare, puternicele triburi arabe sau hoardele mongole ale lui Gingis Han sau Timur Lenk. Iranul este ţara uneia dintre cele mai vechi şi bogate culturi din lume, unde a profeţit Zoroastru, unde au creat Omar Khayam şi Havez, Avicenna şi Musaai-Khwarizmi și unde veți descoperi al doilea cel mai mare oraș sfânt din lume, Mașhad.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Iran
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Iran - Marele circuit
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Grădina Fin din Kashan.
Obiective arta: Poarta Coranului, Mormântul poetului Hafez, Mormântul lui Saadi, Moscheea Nasir al Mulk, moscheea de diamant Shah Cherargh, Hammamul Vakil şi Bazarul din Shiraz, Necropola Naqsh e Rustam, ruinele din Persepolis, Templul Zoroastrian Ateshkade, Turnul Tăcerii, Piaţa Amir Chakmaq din Yazd, Piaţa Naghsh-e-Jahan, Moscheea Sheikh Lotf Allaf, Palatul Ali Qapu, Catedrala Vank, Bazarul Gheisarieh, Podul Siosepol, Podul Khaju din Esfahan, Casa Tabatabai din Kashin, Mausoleul Khomeini, Muzeului Naţional al Bijuteriilor, Palatul Golestan, Palatul Shah Saad Aabad din Teheran, Altarul Imam-ului Reza, Mausoleul lui Imam Reza, Moscheea Goharshad, Mausoleul lui Nadir Shah, Parcul Kooh Sangi, Mausoleul lui Ferdowsi, Mormântul lui Omar Kjayyam
Obiective traditii: Templul Zoroastrian Ateshkade, Turnurile Tăcerii, vizitarea moscheilor siite.
Obiective distractii: Experiențe culinare, Bazarurile din Teheran, Shiraz și Esfahan, Mina de Turcoaze
Info tarif:
2450 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 290 EURO
2350 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 290 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de maxim 15 turişti; pt. 10-14 turişti, tariful se va majora cu 115 euro/pers.
Nr minim de turisti: 15
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 10
Cină: 10
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Doha- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 14:30 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (17:30 / 22:00).
Ziua 2. Doha – Shiraz- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Aryobarzan 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Poarta Coranului
Mormântul poetului Hafez
Moscheea Nasir al Mulk
Templul Ali Ebne Hanzeh
Hammamul Vakil
Bazarul
- Descriere: Plecare spre Shiraz cu zborul QR 476 (01:45 / 03:35). După sosire, transfer pentru cazare la Hotel Aryobarzan 4* (sau similar 4*). Mic dejun. În această zi vom face un tur al oraşului Shiraz, capitala provinciei Fars (de unde provine şi numele limbii persane, farsi), fostă capitală a Persiei. Shiraz este oraşul monumentelor istorice, al poeţilor şi filozofilor, al războinicilor şi regilor, al livezilor, portocalilor, trandafirilor, narciselor şi al pomilor în floare, din sudul Iranului. Vom vedea Poarta Coranului, construită acum 1000 de ani ca intrare monumentală din nordul oraşului (Kharim Khan Zand a aşezat un volum din Coran într-o mică încăpere construită deasupra porţii ca să-i binecuvânteze pe toţi cei care trec pe sub ea şi să le garanteze întoarcerea cu bine la casele lor), Mormântul poetului Hafez, cel mai mare maestru al poeziei lirice persane, colos literar al sec. al XIV-lea, Moscheea Nasir al Mulk, construită în perioada anilor 1876 - 1888, exteriorul acesteia fiind relativ tradiţional, însă în interior totul pare a prinde viaţă, datorită jocului de culori şi de lumini dat de vitralii. În fiecare zi, de la primele raze ale soarelui, totul se transformă într-un amestec de modele şi culori fermecătoare pe podeaua moscheii. În plus, pe pereţi şi pe tavan, moscheea este ornată cu mozaicuri, arcade şi cupole colorate. Datorită faptului că majoritatea dintre acestea sunt trandafirii, lăcaşul de cult a mai fost numit şi Moscheea Roz. Turul va continua cu Templul Ali Ebne Hanzeh şi Hammamul Vakil. Cină şi cazare în Shiraz la Hotel Aryobarzan 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Shiraz – Persepolis – Pasargadae – Yazd- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Dad 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Persepolis
Pasargadae
Naqsh e Rustam
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Persepolis, centrul marelui imperiu persan, capitala oficială a Ahemenizilor, piesa de rezistenţă a artei ahemenizilor. Oraşul a fost numit de către vechii perşi - Parsa, denumirea de Persepolis venind pe filiera greacă, fiind compus din „perses” şi „polis” (oraşul perşilor). Acesta se remarcă prin palatele construite pe rând sau adăugirile făcute de Xerxes I, Artaxerxes, Xerxes II, Darius II, Cirus II, Artaxerxes II şi III, Darius III, întregul proces durând aprox. 150 de ani. Amplasarea construcţiilor aici se datorează şi vecinătăţii cu Râul Pulvar. Oraşul a fost însă distrus aproape în totalitate în anul 330 î.e.n. de Alexandru cel Mare. Persepolis este cel mai renumit obiectiv turistic din Iran, ruinele rămase păstrând şi în prezent grandoarea acelor vremuri. Ruinele impresionante au fost declarate pe o rază de 60 km, Patrimoniu Mondial UNESCO. Vom continua apoi cu vizita la Pasargad, prima capitală dinastică a Imperiului Ahemenid, fondată de Cirus al II-lea în secolul al VI-lea î.Hr., unde vom vedea mormântul lui Cirus cel Mare. Ziua va continua cu vizitarea necropolei Naqsh e Rustam, care datează din jurul anului 1000 î.Hr.. Aici sunt înmormântaţi Darius cel Mare şi succesorii săi, mormintele lor fiind tăiate în stâncă şi amplasate la înălţime. Ne vom îndrepta apoi spre Yazd pentru cină şi cazare la Hotel Dad 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Yazd- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Dad 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Templul Focului
Turnul Tăcerii
centrul vechi
Moscheea Jame
Grădina Daulatabad
Piaţa Amir Chakmaq
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată vizitării oraşului Yazd, situat în deşert, unde există o minoritate care păstrează încă cultul lui Zoroastru. Arhitectura oraşului este unică, prin mulţimea de graţioase badgir (turnuri captatoare de vânt) care se întâlnesc în Iranul central şi sudic, motiv pentru care se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom vizita Templul Zoroastrian Ateshkade, numit şi Templul Focului, deoarece religia profetului Zoroastru pune mare accent pe măreţia focului, în templele zoroastriene arzând permanent o flacără sacră. Persia este locul unde a apărut prima religie monoteistă din lume. Credincioşii se rugau la un Dumnezeu unic, Ahura Mazda. Convertirea majorităţii populaţiei persane la islam a durat aproape 1000 de ani, însă încă mai există comunităţi care păstrează credinţa zoroastriană. În timpul persecuţiilor, unii dintre aceştia au fugit în India unde există o comunitate mare de zoroastrieni. În continuare vom vedea Turnul Tăcerii, care aminteşte de funeraliile zoroastrienilor, interzise începând de acum o jumătate de veac, unde erau aduşi morții, pentru ca trupul neînsuflețit să rămână doar cu soarele şi cu vulturii şi să nu întineze pământul binefăcător, aerul şi apa. Vom face apoi o plimbare prin centrul vechi al oraşului, după care vom ajunge la Moscheea Jame, care are un minunat portal acoperit cu ceramică şi cele mai înalte minarete din Iran. Vom continua cu Grădina Daulatabad, dominată de cel mai înalt turn de vânt din Iran, iar în finalul zilei, vom ajunge la Piaţa Amir Chakmaq unde vom admira clădirea ridicată în memoria imamului Hossein, cel ucis la Kerbala de suniți şi unde a început adevărata ură între şiiţi şi suniți. Cină şi cazare în Yazd la Hotel Dad 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Yazd – Nain – Isfahan- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Safir 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Moscheea Jameh
Podul Siosepol
Podul Khaju
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa ne vom îndrepta spre orăşelul Nain, renumit pentru covoarele sale, situat pe un traseu important al caravanelor de odinioară, unde vom vizita Moscheea Jameh, una dintre cele mai vechi moschei din Iran, construită în sec. al X-lea, în conformitate cu planul arab, cu un perete superb qibla, care indică direcţia spre Mecca. În continuarea zilei vom pleca spre Isfahan unde vom admira Podul Siosepol, cel mai faimos dintre podurile din Isfahan, compus dintr-o serie de 33 de arcade, construit pe pontoane şi comandat în anul 1602 de către Shah Abbas I şi Podul Khaju, construit de către regele persan Shah Abbas al II-lea, servind atât ca pod, cât şi ca stăvilar, legând cartierul Khaju de cartierul Zoroastrian peste Râul Zayandeh. În continuarea zilei vom pleca spre Isfana, oraș inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, situat la jumătatea drumului dintre Marea Caspică şi Golful Persic. Cină şi cazare în Isfahan la Hotel Safir 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Isfahan- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Safir 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Piaţa Naghsh-e-Jahan
Moscheea Sheikh Lotf Allaf
Palatul Ali Qapu
Moscheea Imam
Bazarul Gheisarieh
Palatul Chehel Sotun
Catedrala Vank
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată vizitării orașului Isfahan, supranumit „Perla Orientului”, datorită grandorii monumentelor sale şi profundei semnificaţii istorice. Vom face un tur de oraş care va include Piaţa Naghsh-e-Jahan (sau Imam Square), a doua piaţă ca mărime din lume, după Piaţa Tiananmen din Beijing, un exemplu de arhitectură iraniană şi islamică. Această piaţă care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO este înconjurată de construcţii din era Safavid, pe care le vom vizita, precum Moscheea Sheikh Lotf Allaf, construită de către arhitectul şef Shaykh Bahai, în timpul regelui Shah Abbas I, cu scopul de a folosi curţii regale, din acest motiv moscheea neavând minarete, fiind de dimensiuni mai mici, Palatul Ali Qapu (Palatul Regal), care are o înălţime de 48 m şi 7 etaje, construit în urma unui decret dat de Shah Abbas cel Mare în sec. al XVII-lea, bogat în picturi murale naturaliste realizate de Reza Abbassi, cu motive florale, animale şi păsări şi Moscheea Imam, construită tot în timpul regelui Shah Abbas I, splendoarea sa datorându-se în principal frumuseţii plăcilor de mozaic în şapte culori şi a inscripţiilor caligrafice. Moscheea Imam are forma unui semicerc şi măsoară 27 m în înălțime, în părţile laterale are 2 minarete înalte de 42 m, depăşite de frumoase balcoane sculptate în lemn. Ne vom bucura de asemenea şi de o oprire la Bazarul Gheisarieh, după care vom vizita Palatul Chehel Sotun, construit de Shah Abbas II pentru divertisment şi recepții. Numele, care din persană se traduce prin Palatul celor 40 de coloane, a fost inspirat de cele 20 de coloane din lemn care susţin pavilionul de la intrare şi care, atunci când se reflectă în apa fântânii din faţa acestuia, par a fi patruzeci. În încheierea zilei vom vizita Catedrala Vank, situată în cartierul armenesc Jolfa al Isfahanului. Aici creştinii armeni, fugiţi de persecuţiile turceşti din Armenia şi Azerbaijan, atraşi de domnia înţeleaptă a lui Shah Abbas, au construit în anul 1606 o mănăstire în interiorul căreia au făcut o bisericuţă numită „Tămăduitoarea tuturor”, iar pe locul acesteia s-a înălţat, după 50 de ani, biserica Vank, considerată a fi cel mai important monument creştin din Iran, cunoscută şi ca „Biserica Sfintelor Surori”. Începută în anul 1655 şi terminată în anul 1664, sub supravegherea arhiepiscopului David, în timpul lui Shah Abbas, ea reflectă specificul arhitecturii iraniene, având un interior spectaculos, decorat cu picturi şi miniaturi, ce reprezintă imagini biblice ale îngerilor şi apostolilor. Cină şi cazare în Isfahan la Hotel Safir 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Isfahan – Kashan – Teheran- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Espinas 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Casa Borojerdi
Grădina Fin
Mausoleul Khomeini
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Kashan, oraş-oază aflat la marginea deşertului Kavir, pe una dintre cele mai importante rute ale caravanelor. Şahul Abbas I era atât de îndrăgostit de Kashan încât a insistat să fie înmormântat acolo, nu la Isfahan. În prezent, Kashan este un centru important pentru producţia de textile şi covoare. Aici vom vizita Casa Borojerdi, construită în anul 1840, aflată în proprietatea uneia dintre cele mai influente familii iraniene. Aceasta are toate elementele arhitecturale ale unei reşedinţe tradiţionale din Kashan, inclusiv elemente persane ca „biruni” sau „andaruni”. „Biruni” este partea publică a casei, pe când „andaruni” este un sector privat al reşedinţei, în care, pe lângă femeile casei, mai aveau dreptul să intre doar proprietarul casei şi fiii săi. Vom părăsi Kashan, nu înainte de a face o scurtă oprire la Grădina Fin, care a fost proiectată pentru Shah Abbas I ca o viziune tipic persană a paradisului, un ansamblu geometric unde şirurile de copaci, iarba verde şi sursele de apă se combină pentru a-ţi induce ideea de belşug şi pace. Călătoria noastră va continua spre Teheran, cu o scurtă oprire la Mausoleul Khomeini, care adăposteşte mormântul lui Ruhollah Khomeini Moosavi şi al lui Ahmad Khomeini, al doilea fiu al său. Sosire la Teheran, capitala Iranului, unul dintre cele mai frumoase oraşe ale ţării, dar şi cel mai mare centru industrial. Cină şi cazare în Teheran la Hotel Tehran Royal 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Teheran – Mașhad- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Noapte în tren
- Transport: Autocar, tren
- Obiective: Palatului Shah Saad Aabad
Muzeul Naţional al Iranului
Palatul Golestan
Palatul Niavaran
Marele Bazar
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată vizitării orașului Teheran aşezat la răscrucea unor drumuri comerciale care legau ţărmurile Mării Mediterane cu ale Indiei sau ale Mării Caspice cu ale Golfului Persic, străbătute de europeni sau de negustorii arabi, motiv pentru care orașul a devenit şi un cunoscut centru comercial, renumite fiind în lumea întreagă celebrele covoare şi bijuterii persane. Vom începe cu vizitarea Palatului Shah Saad Aabad, construit de către dinastia Pahlavi, devenit muzeu după Revoluţia iraniană şi în prezent reşedinţa oficială a preşedintelui Iranului. Vom vizita, de asemenea Muzeul Naţional al Iranului, format din două complexe, Muzeul Iranului Antic, inaugurat în anul 1937 și Muzeul erei (post) islamice, inaugurat în anul 1972 și care găzduiește monumente istorice iraniene antice și medievale, inclusiv vase din ceramică, obiecte din metal, textile și câteva cărți și monede rare. În continuarea zilei vom vizita Palatul Golestan, fostul palat regal Qajar, unul dintre cele mai vechi monumente istorice din Teheran, patrimoniu mondial, format din 17 clădiri, muzee şi săli, dintre care cea mai spectaculoasă este terasa în mijlocul căreia se află Tronul de Marmură, lucrat din celebra marmură de culoare galbenă din provincia Yazd și Palatul Niavaran (clădirea principală), reședința principală a Șahului Mohammad Reza Pahlavi și a familiei imperiale până la Revoluţia iraniană, după care vom vizita Marele Bazar, unde vom găsi textile, covoare, bijuterii etc.. Transfer la gară pentru călătoria de la ora 20:10 cu trenul de noapte spre Mashhad. Cazare în tren în compartimente cu 4 locuri (cu posibilitatea plății unui supliment modic pt. cazarea în compartimente cu 2 locuri). Cină în interiorul compartimentului.
Ziua 9. Mașhad- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Almas 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Altarul Imam-ului Reza
Mausoleul lui Imam Reza
Moscheea Goharshad
Mausoleul lui Nadir Shah
Parcul Kooh Sangi
- Descriere: Sosire la ora 06:30 la Mașhad, al doilea cel mai mare oraș sfânt din lume, care atrage în fiecare an peste 20 de milioane de turiști și pelerini, dintre care mulți vin să aducă un omagiu la Altarul lui Imam Reza. Așa cum cei care finalizează pelerinajul la Mecca primesc titlul de Haji, cei care vin în pelerinaj la Mașhad, și mai ales la Altarul Imam Reza, sunt cunoscuți ca Mashtee, un termen folosit și de locuitorii săi. Mașhad este considerat și al doilea oraș al Iranului, din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori, capitală a provinciei Razavi Khorasan, care se află la granița cu Afganistanul și Turkmenistanul, în trecut fiind o oază situată pe Drumul Mătăsii, ce făcea legătura cu orașul Merv. După micul dejun pe care îl vom avea la un restaurant local, vom vizita Altarul Imam-ului Reza, considerat de departe cea mai vizitată destinație religioasă din Iran, atrăgând în fiecare an milioane de vizitatori interni și internaționali. Complexul Altarului Imam Riza a fost construit pe locul mormântului celui de-al optulea imam, în ceea ce era la momentul morții sale, în anul 817, micul sat Sanabad. În sec. al X-lea orașul a căpătat numele Mashhad, „Locul martiriului” (folosit pentru orice loc de înmormântare al unui martir musulman) și a devenit cel mai sacru loc din Persia. Altarul sfânt al Imam Reza (Sanctuarul Imamului Reza) este printre cele mai mari moschei din lume din punct de vedere al suprafeței, complexul conținând Mausoleul lui Imam Reza, Moscheea Goharshad, un muzeu, o bibliotecă, patru seminarii, un cimitir, Universitatea Razavi de Științe Islamice, o sală de mese pentru pelerini, săli vaste de rugăciune și alte clădiri. Vom vizita în continuarea zilei Mausoleul lui Nadir Shah, regele fondator al dinastiei Afshar din Iran, după care vom fi transferați la Hotel Almas 5* (sau similar 5*) pentru o pauză de odihnă. În cursul după-amiezii ne vom plimba într-unul dintre cele mai renumite parcuri din Mașhad, Parcul Kooh Sangi, sau muntele pietros în limba persană, deoarece în mijlocul parcului există un mic munte pietros. Aici există diferite tipuri de flori și copaci, care fac acest parc verde în toate anotimpurile, motiv pentru care a devenit un loc popular pentru odihnă. Cină la un restaurant local și cazare Hotel Almas 5* (sau similar 5*).
Ziua 10. Mașhad – Toos – Neyshabour – Mașhad- Cazare: Hotel Almas 5* (sau similar 5*)
- Obiective: Mausoleul lui Ferdowsi
Mormântul lui Omar Kjayyam
Mina de Turcoaze
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom deplasa spre orașul Toos, pentru a vizita Mausoleul lui Ferdowsi, unde se regăsește mormântul acestuia, compus dintr-o bază de marmură albă și un edificiu decorativ ridicat în cinstea poetului persan Ferdowsi, la începutul anilor 1930, sub regimul lui Reza Shah. Au fost folosite, în principal, elemente ale arhitecturii ahemenide pentru a demonstra bogata cultură și istorie a Iranului. Construcția mausoleului, precum și designul său estetic este o reflectare a statutului cultural și geo-politic al Iranului la acea vreme. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre orașul Neyshabour, unde vom vizita Mormântul lui Omar Kjayyam, poet, matematician și astronom popular iranian, celebrele sale catrene fiind traduse în multe limbi. În proiectarea construcției mormântului lui Khayyam, au fost luate în considerare trei puncte importante și anume matematica, poezia și astronomia. Clădirea mormântului lui Khayyam are zece baze. Având în vedere importanța numărului zece ca prim număr de două cifre și bază a numerelor principale, acesta este un fel de simbol al activităților lui Khayyam în domeniul matematicii. La întâlnirea laturilor clădirii, vom putea vedea și forme asemănătoare stelelor care reprezintă latura astronomică al lui Khayyam. Unele părți ale clădirii au fost proiectate după catrenele lui Khayyam care au fost scrise cu o linie de suspendare. În continuarea zilei vom vizita Mina de Turcoaze, considerată cea mai veche mină activă de turcoaz din lume, dar și cea mai mare mină de turcoaz din punct de vedere al producției. Întoarcere la Mașhad pentru cină și cazare la Hotel Almas 5* (sau similar 5*).
Ziua 11. Mașhad- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Almas 5* (sau similar 5*)
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom bucura de autenticul acestui oraș renumit, ne vom relaxa la ceainăria tradițională Hezardastan din Mașhad, vom gusta ceai negru și ceai din petale de trandafir, vom admira antichitățile și covoarele pentru care orașul este renumit și vom asculta muzică tradițională. Timp liber pentru ultimele cumpărături în Bazarul din Mașhad. Cină și cazare la Hotel Almas 5* (sau similar 5*).
Ziua 12. Mașhad – Doha – Bucureşti- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Transfer la aeroport pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 493 (03:00 / 05:00), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul QR 221 (09:10 / 14:00).