Vă invităm într-o incursiune pe urmele unora dintre cele mai vechi civilizaţii care au influenţat în mod definitoriu cultura şi tradiţiile puterilor care s-au succedat în bazinul mediteranean. Vom descoperi locurile de unde, în urmă cu peste trei mii de ani, a început aventura maritimă feniciană, unde s-a născut alfabetul şi de unde venea purpura care a împodobit secole de-a rândul veşmintele celor puternici. Vom merge pe drumurile bătute de caravanele neguţătorilor care, prin tenacitatea şi curajul lor, aduceau în faţa ochilor uimiţi ai europenilor bogăţiile orientului şi îi lăsau vrăjiţi cu poveştile încărcate de misterul unei lumi pe cât de exotice, pe atât de greu accesibile.
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Muntele Nebo, Defileul Bab as Siq, Marea Moartă, Deşertul Wadi Rum, Valea Lunii
Obiective arta: Jerash: Forumul Oval, Amfiteatrul,Templul lui Zeus, Aleea Cardo, Castelul "Qalat er-Rabad" din Ajloun, Biserica Sf. Gheorghe, Biserica de pe Muntele Nebo, Castelul cruciaților, “Mica Petra” (Siq el-Barid), Celebra “Al-Khazneh” - Trezoreria Teatrul Roman, Templul Leului, Qasr Bint Pharaoun, Mormintele regale, Casele nabateene, Platoul de sacrificiu "High Place of Sacrifice", Amfiteatrul Roman, Aleea Coloanelor
Obiective traditii: Vizite în locurile sfinte ale Iordaniei
Obiective distractii: Urcare cu măgăruşii până la “Mănăstirea” din Petra, jeep safari în Deşertul Wadi Rum, relaxare pe plajă, snorkeling, scufundări, navigație, surfing, plimbare cu o barcă cu podea de sticlă
Info tarif:
1850 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 460 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 14 turişti
Nr minim de turisti: 14
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 7
Cină: 7
PROGRAMZiua 1. Cluj-Napoca – Istanbul- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul din Cluj-Napoca, la ora 19:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1348 (21:05 / 22:55).
Ziua 2. Istanbul – Amman – Marea Moartă- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Holiday Inn Resort 5* (sau similar 5*)
- Transport: Avion
Autocar
- Obiective: Activități și relaxare la plajă
- Descriere: Plecare cu zborul TK 814 (02:00 / 04:55) spre Amman unde după formalităţile de viză de pe aeroport vom fi transferaţi spre malul estic al Mării Moarte, pentru cazare la Hotel Holiday Inn Resort 5* (sau similar 5*). Mic dejun. Zi relaxantă la mare, unde veţi avea posibilitatea să vă bucuraţi de o experienţă unică, făcând baie în această mare cu cea mai sărată apă din lume, de aproape 10 ori mai sărată decât oceanul planetar, situată la 430 m sub nivelul acestuia. Veți putea încerca dacă doriți un masaj cu nămolul de aici care are deosebite beneficii terapeutice, sau pur și simplu să plutiți pe suprafaţa apei fără niciun efort. Cină și cazare la Hotel Holiday Inn Resort 5* (sau similar 5*).
Ziua 3. Marea Moartă – Betania – Jerash – Marea Moartă- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Holiday Inn Resort 5* (sau similar 5*)
- Optionale: Excursie Betania și Jerash
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru activităţi individuale sau excursie opțională de o zi la Betania și Jerash. Betania de dincolo de Iordan, așa i se spune așezării pe care tradiția creștină o consideră drept locul în care Iisus Nazariteanul a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul. Situl arheologic a fost inaugurat în anul 2000, în prezența Papei Ioan Paul al II-lea, al Regelui Abdulah al II-lea al Iordaniei, al Reginei Rania și al Prințului Ghazi bin Muhammad, Sfătuitorul Regelui pentru afaceri legate de Religie și Cultură. Între timp situl a fost vizitat și de către Papa Benedict al XVI-lea, de către Papa Francisc și a fost recunoscut atât de UNESCO cât și de către Israel ca fiind adevăratul loc al Botezului. Itinerariul zilei va continua spre Jerash, Pompeii Estului, unde veți intra prin monumentala poartă de sud pentru o plimbare prin străvechiul oraș roman, cu străzi, arce și coloane deosebit de bine conservate, precum Forumul Oval, Amfiteatrul, Templul lui Zeus, Aleea Cardo, cu peste 200 de coloane în stil doric şi ionic. Întoarcere la Marea Moartă pentru cină şi cazare la Hotel Holiday Inn Resort 5* (sau similar 5*).
Ziua 4. Marea Moartă – Madaba – Muntele Nebo – Kerak – Petra- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Petra Canyon 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Madaba:
Biserica Sf. Gheorghe
Muntele Nebo (800 m)
Castelul din Kerak
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Madaba, unde vom vizita Biserica Sf. Gheorghe care adăposteşte celebrul mozaic din sec. al VI-lea înfăţişând harta Ţării Sfinte, reprezentare ce conține aproximativ două milioane de bucăți de mozaic. Ne vom deplasa apoi spre Muntele Nebo (800 m), unde vom urca până la locul de unde Moise a văzut „Pământul Făgăduinţei” înainte de a muri, unul dintre cele mai venerate locuri sfinte ale Iordaniei, de unde vom avea o panoramă spectaculoasă asupra Văii Iordanului, Mării Moarte, Ierihonului şi Ierusalimului. Biserica de pe Muntele Nebo a fost construită la sfârşitul sec. al IV-lea pentru a marca locul unde Moise a fost îngropat, fiind un loc de pelerinaj pentru toţi creştinii, după cum a fost desemnat de însuşi Papa Paul Ioan al II-lea. Itinerariul zilei va continua spre Kerak, capitala Regatului biblic al Moabului pentru a vizita castelul cruciaților, care este reședința Guvernoratului Kerak, un oraș predominant creștin dominat de cele mai mari și mai bine conservate castele din regiunea Crusader. Castelul a fost construit ca bază și sistem de apărare pentru cruciații care l-au stăpânit peste 40 de ani. Traseul zilei va continua spre Petra unde vom ajunge pentru cină şi cazare la Hotel Petra Canyon 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Petra – Wadi Rum- Masa: Mic dejun, cină autentică “sub un milion de stele”
- Cazare: Tabăra Hasan Zawaydeh 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
Jeep
- Obiective: Petra:
Defileul Bab as Siq
Al-Khazneh” - Trezoreria
Teatrul Roman
Templul Leului
Qasr Bint Pharaoun
Mormintele regale
Case nabateene
Platoul de sacrificiu "High Place of Sacrifice"
Amfiteatrul Roman
Aleea Coloanelor
Jeep safari Deşertul Wadi Rum
- Optionale: urcare cu măgăruşii până la “Mănăstire”
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita Petra, unde vom porni în explorarea celei de-a 8-a minune a lumii antice, care este fără îndoială cea mai valoroasă comoară a Iordaniei și cea mai importantă atracție turistică a țării, fiind înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. „Orașul roz”, cum mai este numită această minune a lumii antice construit de legendarul popor nabateean acum mai bine de două mii de ani și uitat până la redescoperirea sa de către elveţianul Juhann Ludwig Burkhardt în anul 1812, ne va impresiona prin diversitatea celor 800 de monumente încă în picioare: băi romane, temple cu faţade impozante, morminte şi un amfiteatru. Vom intra în oraşul vechi printr-un defileu îngust cunoscut sub denumirea Bab as Siq, care şerpuieşte pe o lungime de aprox. 1 km printre blocuri de piatră care ajung și la peste o sută de metri înălțime, blocuri care combină nuanţe naturale, într-o paletă de culori absolut uimitoare sub razele soarelui. La capătul siq-ului vom ajunge la emblema oraşului trandafiriu, celebra „Al-Khazneh” - Trezoreria, o fațadă masivă sculptată în piatră roz care îmbină elementele orientale cu cele de sorginte romană, unde veţi recunoaşte „decorul” folosit în producţia cinematografică Indiana Jones. Pe lângă Tezaur vom descoperi şi alte construcţii monumentale precum Teatrul Roman, Templul Leului, Qasr Bint Pharaoun, mormintele regale, case nabateene, platoul de sacrificiu „High Place of Sacrifice”, Amfiteatrul Roman, Aleea Coloanelor etc.. Opţional, urcare cu măgăruşii până la „Mănăstire”, de unde veți putea admira panorama asupra împrejurimilor. În a doua parte a zilei vom pleca spre Deşertul Wadi Rum unde vom porni într-un jeep safari, prilej de a explora deşertul, până la locurile locuite de beduini. Va fi o călătorie parcă spre o altă lume, un loc liniștit în care veți fi înconjurați de „vastitate, ecou și Dumnezeu”, după cum a descris acest ținut Lawrence al Arabiei. Wadi Rum cunoscut și ca Valea Lunii este o vale prin nisipul și granitul din sudul Iordaniei, fiind cel mai mare wadi din Iordania. Cazare în deşert, în tabăra Hasan Zawaideh Camp 4* (sau similar 4*), care oferă toate facilităţile şi confortul unui hotel. Seara, ne vom bucura de o cină autentică „sub un milion de stele”, ocazie cu care vom experimenta autentica ospitalitate beduină.
Ziua 6. Wadi Rum – Aqaba- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Oryx Aqaba 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Stațiunea Aqaba
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa ne vom deplasa spre Aqaba, situată la Marea Roşie, între Peninsula Sinai la vest şi Arabia Saudită la est, cunoscută pentru staţiunile de plajă şi pentru hotelurile de lux. Aici vom avea timp liber pentru relaxare, dar în același timp ne vom putea bucura de experienţa unor activităţi incitante, precum snorkeling, scufundări, navigaţie şi surfing. Stațiunea este o fuziune dintre natură, istorie şi viaţa palpitantă a oraşului înconjurat de munţi pitoreşti şi de mare. Aqaba este nu numai o destinație de vacanță, ci şi o zonă de shopping, în multe din mall-uri, mărfurile fiind scutite de taxe vamale. Cină şi cazare în Aqaba la Hotel Oryx Aqaba 5* (sau similar 5*).
Ziua 7. Aqaba- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Oryx Aqaba 5* (sau similar 5*)
- Obiective: Relaxare la plajă
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă dedicată relaxării şi plajei în frumoasa staţiune de pe ţărmul Mării Roşii. Cină şi cazare la Hotel Oryx Aqaba 5* (sau similar 5*).
Ziua 8. Aqaba – Amman- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Myna Tyche 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur panoramic Amman:
Citadela
Jebel Al Qala’a
Citadela:
Templul lui Hercule
Biserica Bizantină
Palatul Omeiad
Teatrul Roman
- Descriere: Mic dejun. Deplasare spre Amman, unde vom avea ocazia de a descoperi printr-un tur panoramic câteva „faţete” ale „Oraşului Alb”, aşa cum mai este denumită citadela, care se întinde pe nu mai puţin de 19 dealuri. Vom vizita Citadela care se află pe cea mai înaltă colină din Amman, Jebel Al Qala’a, care este acum în centrul orașului modern, o zonă istorică cu mare forță evocatoare, ce păstrează mărturiile mai multor epoci din destinul glorioasei cetăți antice Philadelphia, unde au ctitorit, rând pe rând, asirieni, babilonieni, greci, romani, bizantini și omeiazi. În Citadela considerată una dintre cele mai vechi zone din lume locuită permanent, vom vedea principalele puncte de atracție turistică, precum Templul lui Hercule, Biserica Bizantină și Palatul Omeiad, iar la mică distanță vom descinde în Teatrul Roman perfect conservat. Cină și cazare la Hotel Myna Tyche 4* (sau similar 4*).
Ziua 9. Amman – Istanbul – Cluj-Napoca- Masa: În avion
- Transport: Autocar
Avion
- Descriere: Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 813 (01:30 / 04:30), de unde se va pleca spre Cluj-Napoca cu zborul TK 1047 (07:20 / 09:00).